Ţara Soarelui Răsare

Camera mea

2011-07-15T17:57:00.002+02:00

*IML*

Pământul deocamdată

2010-11-07T12:34:00.000+01:00

***

in aeternum

2010-10-23T19:13:00.001+02:00

*HST*

in aeternum

2010-10-22T21:31:00.002+02:00

*IML*

cap compas: Retezat

2010-09-21T21:58:00.004+02:00

***

vara

2010-08-28T14:27:00.001+02:00

***

pe-aceeaşi lungime de coardă

2010-06-29T20:20:00.002+02:00

***

Terra nostra

2010-04-22T22:05:00.000+02:00

adagio molto e cantabile

cu bine

2010-04-17T22:49:00.001+02:00

*IML*

pur și simplu

2010-04-10T20:26:00.005+02:00

*IML*

ceai alb cu iasomie

2010-02-07T10:31:00.002+01:00

IML*

Întreruperea tăcerii minerale

2010-01-20T19:37:00.006+01:00

IML*

There is no Planet B - (Hopenhagen 12.12.2009)

2009-12-13T16:45:00.005+01:00

Imagine
*IML*

exogenesis

2009-10-29T21:47:00.000+01:00

IML*

amintire dintr-o vară viitoare

2009-10-10T19:35:00.001+02:00

IML*

În Ţara Legendelor

2009-09-09T23:41:00.003+02:00

IML*

lux aeterna

2009-07-09T07:24:00.000+02:00

IML*

lecţia de realitate

2009-06-24T22:18:00.000+02:00

*** IML

gran vals

2009-06-21T10:42:00.002+02:00

IML

mai

2009-06-10T20:42:00.000+02:00

IML

primăvara la Praga

2009-05-17T20:33:00.001+02:00

IML

Praga Caput Regni

2009-05-17T17:42:00.003+02:00

IML

zilele caprifoiului

2009-05-10T21:50:00.002+02:00

IML

aceeaşi poveste

2009-05-10T12:05:00.001+02:00

IML

gând

2009-04-13T20:17:00.002+02:00

IML

semn de viaţă

2009-04-01T07:13:00.004+02:00

IML

***

DIES IRAE

de Marius Mihail Iacomi

"Sunt un compozitor!"

Cuvinte repetate de mii si zeci de mii de ori. Dimineata, ziua, seara. Nici o clipa nu are voie sa le uite. Trebuie sa le vizualizeze, sa le inteleaga, sa se patrunda de sensul lor. Dupa multe luni scurse in care spiritul socat refuza sa mai reactioneze, o fraza obsesiva bate cu pulsatia ei insistenta la portile acestuia, cerandu'si dreptul la existenta. De saptamani si saptamani isi spune incontinuu adevarul in care nu mai crede. Oare e un compozitor?! In ziua aceea ingrozitoare in care Glazunov beat i-a macelarit prima simfonie la prima ei reprezentatie iar pretentiosul public din Sankt Petersburg nu s'a sfiit sa ii fluiere lucrarea la scena deschisa, ceva s'a rupt inauntrul lui. E adevarat, Alexandr Konstantinovici nu a inteles nimic din simfonia mai junelui sau confrate scolit de Ceaikovski la Moscova, insa aceasta nu s'a datorat oare faptului ca insasi simfonia este proasta?! Nu cumva toate stangaciile evidente pe care le-a auzit cu urechea lui in sala sunt dovada ultima ca nu stie si nu va sti niciodata sa scrie muzica?! Si iarasi ii trece prin gand, fantomatica, tema lui "Dies irae". A pus-o atat in primul concert cat si in prima simfonie. Fara indoiala, nu este o reteta-miracol: concertul a avut succes, simfonia a cazut. Chiar daca incearca sa isi alunge din minte sumbrul motiv al "Zilei Mâniei", el ramane in subconstient, asteptand momentul prielnic sa reapara in prim plan. Venind de undeva, din adancul veacurilor, tema aceea i s'a lipit de suflet, fiind centrul in jurul caruia ii graviteaza toata fiinta. Nu seamana el oare cu "Dies irae"?! muzica aceea nu a fost scrisa oare pentru a ii insoti drumul catre neant?!

"Sunt un compozitor!"

Tratamentul de soc al lui Nikolaus Dahl isi arata primele roade: o noua idee obsedanta se insinueaza alaturi de "Dies irae" si intregul cortegiu de ganduri negre ce o insotesc. Macar atat, pentru inceput: trebuie sa si-o repete. Zi de zi si clipa de clipa. Chiar daca inca nu poate sa o creada. Cu toate acestea, stie ca toate criticile aduse simfoniei sale in re minor au fost perfect justificate. Manuscrisul ei zace intr'un fund de sertar in care nu a mai umblat de luni. Ii e rusine sa mai scrie o nota. Se simte ridicol si mediocru. Daca ar fi barem o nebunie excentrica si geniala - precum cea a lui Alexandr Nikolaevici, fostul lui coleg de banca din Conservator - ar putea sa compuna fara griji. Nu i-a inteles niciodata muzica lui Skriabin, insa stie ca dintre ei doi, celalalt este geniul - chiar daca Marea Medalie de Aur pentru compozitie i-a revenit lui insusi, pentru exercitiul de opera. "Aleko". Ii vine sa planga de tristete pentru premiul primit in urma cu sase ani, la Conservator. Alexandr Nikolaevici n'a avut nici o medalie si uite ca asta nu il impiedica sa fie un adevarat compozitor. Pe cand el ce a scris? o simfonie de scoala, lipsita de sare si piper, mediocra, fada. O simfonie de premiant cu bucle si cununa de lauri, a carei critica l-a trezit brusc la realitate. Este oare un compozitor?

"Sunt un compozitor!"

Lev Tolstoi i l-a recomandat pe Nikolaus. Prietenii ii spun Nikolai: e doctor si suedez; in afara de asta, canta din cand in cand la vioara. Inca de la bun inceput, lui Nikolai i-a placut muzica sa, pentru el nu este un "pacient" ca toti altii ci un prieten: Nikolai crede in steaua lui tot asa cum si el crede in geniul lui Alexandr Nikolaevici. Un om care sa creada in el, un muzician - fie numai si un amator luminat cum este Nikolai - este poate tot de ceea ce are acum nevoie: mai trebuie numai ca acesta sa convinga si pe el. Noua lui obsesie i-o datoreaza lui Nikolai si sedintelor sale de hipnoza si sugestie. Dupa ce a decis ca nu va mai scrie niciodata muzica - poate doar din cand in cand sa mai dirijeze vreo reprezentatie la Balshoi Teatr sau sa apara ca pianist in vreo auditie restransa - spiritul i-a fost inoculat cu o idee veche sub o haina noua. Trebuie sa isi repete, constiincios, tema de casa si de viata. Vrea sa fie, poate sa fie, trebuie sa fie un compozitor - deci este un compozitor. Insa un compozitor trebuie sa creeze, altfel nu este un compozitor. Mai este el un compozitor?!

"Sunt un compozitor!"

Bunul Nikolai a avut raspuns si la aceasta. Mai intai sa scrie ceva simplu, ceva fara pretentii, atunci cand vine inspiratia. Sa nu o caute cu tot dinadinsul. Bunaoara, o piesa scurta pentru voce si pian, sau numai pentru pian. Intr'un gen in care sa se simta la largul lui pentru a recapata incredere. Ce'i drept, de-atunci a scris o fantezie pentru pian in sol major, fara sa se gandeasca la formele clasice si o fugheta in fa major pentru a reinnoda cu rigoarea de contrapunct. A scris si doua cantecele. Numai cand isi aminteste de numele primului, il si umfla rasul abia stapanit intr'un zambet: "Cumva sughitai?". Dar toate acestea nu sunt altceva decat niste exercitii, ele nu arata nimic. Fireste, trebuie plecat de undeva, insa daca toata viata va ramane la stadiul de continua plecare intr'un ocean de schite amuzante de proba, se cheama ca nu va fi facut nimic serios. Ergo, nu este un compozitor.

"Sunt un compozitor!"

Increderea lui Nikolai i s'a transmis incet-incet si lui insusi. Priveste cu speranta in suflet la manuscrisul pe care il are in fata. Ceva ii spune ca de data aceasta trebuie sa fie bine. Este un concert pentru pian si orchestra in do minor. Este o compozitie serioasa. Si-a lasat inchipuirea sa zboare liber, incepand cu lirica melopee a miscarii lente - Adagio sostenuto. A pus in ea toata bucuria pe care si-a dorit-o, la care a visat fara sa creada, in care a sperat fara sa si-o marturiseasca. A dorit sa fie o muzica frumoasa, sa lumineze sufletul aceluia care o face si acelora care o asculta. E fericit atunci cand isi canta sie insusi partea aceasta, cand arpegiile largi si sonore il indeamna la reverie. Pentru final i-a fost intrucatva teama. Odata incheiata visarea din Adagio sostenuto, continuarea n'a mai fost evidenta. Poate ca fara sa isi dea seama cu adevarat, a reluat modelul veneratului sau maestru Ceaikovski: Allegro-ul final fiind leit cu incheierea primului mare concert de pian rusesc. E drept, nu e prea original, dar e mai sigur asa, nimeni nu va putea obiecta impotriva formei. Si chiar asa cum este, inspirat de un model incontestabil, finalul are o multime de momente strict personale, in care parfumul muzicii ii apartine pe deplin. Oare indeajuns si pentru critici?!

"Sunt un compozitor!"

Cele doua parti din neterminatul concert de pian au fost indeajuns si pentru critici. Luna decembrie a anului ce abia s'a scurs i-a oferit bucuria unui succes de public la Moscova. Se gandeste la acest moment si zambeste, privind manuscrisul - de aceasta data complet: in primavara ce tocmai a trecut a scris si prima miscare pentru concertul in do minor. A fost suficient de stapan pe sine pentru ca in acest
Moderato-Allegro sa isi puna tot zbuciumul ultimilor ani, tot dramatismul luptei pe care a dat-o impotriva nalucilor din sufletul sau pustiit. Undeva in substrat, subinteles, se gaseste si "Dies irae" distilat in minorul unor armonii. Amalgamul simtirilor din aceasta prima parte scrisa la urma cuprinde definitia insasi a perioadei pe care a strabatut-o si o strabate inca. Fireste, regasirea de azi se datoreste in primul rand acelui om care a fost in permanenta alaturi si care a stiut cum sa se faca ascultat. Daca a terminat concertul, fara doar si poate ca "vina" este a lui Nikolai. Cugeta o clipa privind la prima pagina pe care tocmai a scris: "Prietenului meu, doctorul Nikolaus Dahl". Ca tot veni vorba de Nikolai... care era fraza lui favorita?!

"Sunt un compozitor!"

Este un compozitor, dar nu numai un compozitor: premiera absoluta a creatiei sale celei noi il va avea pe el insusi ca solist. Aidoma celor mari dintre inaintasi ce si-au creat propriile opere in fata publicului, se simte obligat sa faca si el aceasta, in stilul sau aparte. Deja a prezentat partile a doua si a treia in orasul sau si nu in cosmopolitul Sankt Petersburg; aici lumea il apreciaza si poate sa se
gandeasca cu mai multa incredere la premiera. De data aceasta stie ca nu poate da gres fiindca stie unde a gresit inainte: acum muzica i-a izvorat din suflet si nu din minte. O pagina a fost intoarsa, trecutul...
... si totusi "Dies irae" exista in continuare.
Oare...?!

"Sunt un compozitor!"

De fapt acesta este singurul lucru care mai conteaza. Celelalte nu sunt decat amanunte pentru cei ce scriu biografii.

----------------------------------------------------------------------------

In ziua de 9 noiembrie a anului 1901, Serghei Vasilievici Rahmaninov impreuna cu Orchestra Societatii Filarmonice din Moscova si-a prezentat publicului noul sau concert pentru pian. Aceasta prima auditie mondiala s'a bucurat de un succes total si neconditionat, sinonim cu redobandirea definitiva a increderii in capacitatile sale de compozitor, incredere ce paruse la un moment dat pierduta iremediabil. Nici unul din evenimentele tragice ce aveau sa il incerce ulterior si nici critica nemiloasa a muzicienilor contemporani lui nu au reusit sa il perturbe in convingerile sale, intreruperea activitatii sale creatoare pentru cativa ani dupa momentul 1917 datorandu-se in principal socului parasirii definitive a tarii sale de bastina - singurul loc in care se simtea acasa. Catre sfarsitul vietii, a avut taria sa isi revada manuscrisul primei sale simfonii refacand-o in buna parte, insa a lasat-o intr'un alt sertar, ultima versiune fiind executata din nou in public abia la cativa ani dupa disparitia sa. In 1940, Rahmaninov a scris "Dansurile simfonice" - lucrare orchestrala considerata indeobste drept capodopera intregii sale creatii; in mod ciudat, temele utilizate in "Dansuri" aduc bine aminte de prima sa simfonie. Desigur, dintre ele nu lipseste "Dies irae", leit-motivul ce apare in nu mai putin de 17 compozitii diferite de-ale sale si care isi gaseste in aceasta ultima mare creatie concluzia definitiva.

In ziua de 28 martie 1943, cu patru zile inainte de a implini saptezeci de ani, Serghei Vasilievici Rahmaninov s'a stins din viata la Beverly Hills.

la râu

2009-03-21T20:25:00.000+01:00

IML

gând

2009-03-16T20:42:00.004+01:00

***

***

***

IML

printre linii

2009-03-09T19:35:00.000+01:00

IML

semn bun

2009-03-01T13:36:00.000+01:00

IML

ochi de geam în zidul greu

2009-02-15T18:43:00.000+01:00

IML

zvon de primă vară

2009-02-12T21:38:00.000+01:00

IML

respiraţie

2009-02-05T12:49:00.000+01:00

IML

ad astra

2009-01-11T10:45:00.001+01:00

IML

de pe-acasă...

2008-12-13T11:22:00.001+01:00

IML

pe cale

2008-11-08T10:19:00.000+01:00

IML*

inspir şi nu dau drumul

2008-10-04T09:00:00.001+02:00

IML

în taină

2008-09-29T20:22:00.001+02:00

IML

maestro

2008-09-28T11:42:00.004+02:00

allegro con brio

Desi ora petrecuta cu marele vrajitor implinea sau
apropia de inima lui ceva presimtit mai demult,
totusi, tocmai acea ora separa clar ziua de azi de cea
de miine, trecutul de prezent si viitor, intocmai cum
cineva desteptat dintr-un vis nu se mai poate indoi ca
e treaz, chiar cind s-a sculat in aceleasi imprejurimi
pe care le-a vazut si in somn. Exista multe feluri si
forme ale chemarii, miezul si sensul trairii ramin
insa mereu aceleasi: sufletul e trezit la viata,
metamorfozat sau sporit de faptul ca, in loc de vise
si presentimente interioare, rasuna deodata si
patrunde in el din afara un apel, un fragment al
realitatii. In cazul lui Knecht, fragmentul de
realitate fusese fiinta maestrului: maestrul muzicii,
stiut numai ca o figura indepartata venerabila, de
semizeu, un arhanghel din cele mai inalte sfere
celeste, aparuse in fata lui in carne si oase, avusese
ochi albastri atotstiutori, se asezase pe un taburet
la pianul de exercitii, facuse muzica impreuna cu
Josef, o muzica minunata, ii aratase aproape fara
cuvinte ce este propriu-zis muzica, il binecuvintase
si apoi pierise iar. Mult prea plin si preocupat de
ecoul imediat, interior al evenimentului trait, Knecht
n-a fost la inceput deloc in stare sa reflecteze
asupra a ceea ce avea probabil sa urmeze si sa rezulte
din toate acestea. Intocmai precum o planta tinara,
dezvoltindu-se o vreme in liniste si sovaind, incepe
brusc sa respire si sa creasca mai viguros, ca si cum
ar fi devenit constienta dintr-o data, intr-un ceas al
minunilor, de legea fiintei sale, iar acum se
straduieste din toata inima spre propria-i implinire,
tot astfel, dupa ce-l atinse mina vrajitorului,
baiatul incepe sa-si adune si sa-si incordeze
puterile, repede si cu patima; se simtea transformat,
se simtea crescind, simtea ca intre el si lume au
aparut relatii de tensiune si armonie, era in stare in
unele ore sa rezolve la muzica, latina, matematici
teme ce depaseau cu mult virsta lui si capacitatea
colegilor sai, simtindu-se atunci capabil de orice
realizare; in alte ore putea sa uite totul si sa
viseze cu o duiosie si daruire noi pentru el, sa
asculte vintul sau ploaia, sa ramina cu privirile
atintite asupra unei flori ori asupra undei unei ape
curgatoare, nepricepind nimic, intuind totul, rapit de
simpatie, de curiozitate, de dorinta de a intelege,
tirit dinspre propriu-i eu catre ceilalti, catre lume,
catre mister si sfintele taine, catre jocul chinuitor
de frumos al fenomenelor.

Hermann Hesse - Jocul cu mărgele de sticlă

de drag

2008-09-26T22:05:00.000+02:00

la echinocţiu

2008-09-22T21:19:00.000+02:00

şuier luna şi o răsar...

in memoriam

2008-09-16T20:10:00.000+02:00

Richard Wright
(28 Iulie 1943 - 15 Septembrie 2008)

la mesteacăn

2008-09-04T18:53:00.001+02:00

IML

nothing else matters...

2008-08-15T20:25:00.000+02:00

ad astra...

preludiu

2008-08-10T14:14:00.001+02:00

per se

fly

2008-07-18T21:49:00.002+02:00

IML

2008-07-13T23:10:00.002+02:00

per se

***

echoes

2008-07-05T22:47:00.004+02:00

~1~

~2~

~3~

Overhead the albatross hangs motionless upon the air
And deep beneath the rolling waves in labyrinths of coral caves
The echo of a distant tide
Comes willowing across the sand
And everything is green and submarine
And no one showed us to the land
And no one knows the where's or why's
But something stirs and something tries
And starts to climb towards the light

Strangers passing in the street
By chance two separate glances meet
And I am you and what I see is me
And do I take you by the hand
And lead you through the land
And help me understand the best I can
And no one calls us to move on
And no one forces down our eyes
And no one speaks
And no one tries
And no one flies around the sun

Cloudless every day you fall
Upon my waking eyes
Inviting and inciting me to rise
And through the window in the wall
Comes streaming in on sunlight wings
A million bright ambassadors of morning
And no one sings me lullabies
And no one makes me close my eyes
So I throw the windows wide
And call to you across the sky.

Pink Floyd

Cele scrise

2008-07-03T21:47:00.000+02:00

***

Amor mundi

2008-06-25T23:08:00.002+02:00

***

***

Terra Aria

slow down...

2008-06-23T21:31:00.000+02:00

***

ad astra

2008-06-07T10:37:00.000+02:00

***

Un prieten

2008-05-11T11:22:00.001+02:00

Starry Starry Night

Unica permanenţă constă in fluiditate

2008-04-27T20:28:00.001+02:00

Pur şi simplu

2008-04-18T20:32:00.000+02:00

Vals

Contact

2008-03-03T22:28:00.002+01:00

IML

Bunicului meu

2008-01-24T22:10:00.000+01:00

25 iulie 1920 - 24 ianuarie 2008

Precum în cer

2008-01-20T10:49:00.001+01:00

Fade out

2007-12-22T09:00:00.002+01:00

Street spirit

Ludus sollemnis

2007-12-16T21:20:00.000+01:00

De abur la colţul ochianului

2007-11-28T14:21:00.000+01:00

Chasquear las castañuelas

2007-11-11T20:05:00.000+01:00

Tonadilla

Starea de graţie

2007-11-11T11:48:00.000+01:00

Aria

Abandon în alb

2007-11-06T19:57:00.000+01:00

Copenhaga

Paris

Arie pe coarda sol

2007-10-11T22:30:00.001+02:00

Arie pe coarda sol

de Marius Mihail Iacomi
(aka M.M. de M. ... in aeternum)

Undeva, intr'o stea indepartata, doua nuclee de deuteriu se ciocnesc si fuzioneaza dand nastere unuia de heliu. O mica perturbatie in campul galactic. Lumea isi continua cursul.

* * *

Undeva, pe o sinapsa a unui neuron, niste acetilcolina. Destul pentru a frange fragilul echilibru al sodiului si potasiului. Axonul se insufleteste. La celalalt capat, intr'o farama de timp, alte graunte ale vietii. O fibra se strange. Undeva, pe cateva zeci de sinapse ale unor neuroni, niste acetilcolina. Zeci de fibre se strang dupa o legitate bine stabilita. In spatele ei - o constiinta care vegheaza. Constiinta nu stie de sinapse si nici de acetilcolina. Constiinta vegheaza la respectarea legii. Fibrele trag de un tendon care pune in miscare un deget. Usor de tot, acesta atinge o suprafata lucioasa de fildes. Pielea se lipeste de suprafata care se lasa din ce in ce mai grabnic in jos. Alte graunte de acetilcolina, alte sinapse. Constiinta a aflat de locul in care se gaseste degetul si stie ce va urma. Cand miscarea degetului odata cu suprafata se apropie de sfarsit, deja o alta miscare e in plin curs de desfasurare. Un straniu amalgam mecanic de lemn si metal transmite distilat vointa constiintei pana pe varful liber a doua betigase lipite intre ele, dintre care unul are un capat acoperit cu pasla. Spre deosebire de suprafata de fildes, pasla urca. In momentul in care pasla incepe sa impinga in sus coarda de metal, constiinta nu mai poate interveni de o buna bucata de vreme. Totul se petrece numai cu ansamblul celor doua betigase lipite, care acum este unicul ei reprezentant. Smulsa din linistea imobilitatii ei de otel, coarda tempereaza frenezia ascensionala a acestuia. In interiorul ei, cristalele gem cu un tipat direct proportional cu violenta din pasla. Otelul se intinde din ce in ce mai mult pana cand coarda ajunge sa formeze o linie franta. Acum betigasele incep sa coboare. Misiunea lor este incheiata. Coarda inlemneste pentru o clipa intr'o pozitie nefireasca. Deja un prim soc neted a indepartat o sumedenie de molecule din aer a caror miscare se preschimba pe data in sunet alb. In acea clipa de cumpana, coarda a invatat matematica: linia aceea franta pe care inca o mai face a incetat sa mai fie un simplu unghi de otel intins; acum este rezultatul a nenumarate creste unduioase, de toate marimile, de forma perfecta si rotunda. Rotunjimile lor se aduna sau se scad dupa cum le este scris ca sa recompuna din elemente exact aceasta stare de o clipa. Apoi fiecare isi incepe viata ei proprie. Inca nu exista armonie desi vibratiile elementare sunt esentialmente armonice. Pulsul lor se furiseaza pe coarda, zbatandu-se intre cele doua capete ale ei - iar cand doua pulsatii se intalnesc, rareori se intampla ca ele sa fie altcumva decat potrivnice. Otelul framantat tipa in continuare strident defazajul elementelor in aerul inconjurator. Urechea a simtit acest strigat - insa timpul ei nu este si cel al metalului: in vreme ce istoria este in toi pe lungimea corzii, constiinta nu a apucat sa numeasca in vreun fel fluctuatiile de presiune ce se sparg pe timpan. Doar pe undeva in memorie, momentul exista. Treptat, legile demult statornicite isi spun cuvantul: pulsatiile nelalocul lor se sting pe ele insele fiindu-si propria cauza a disparitiei. Elementul discordant piere lasand armonicele sa se intareasca intre ele. Sunetul devine rotund si plin, din ce in ce mai apropiat de perfectiune. Armonia este aceea care dureaza. Constiinta se patrunde de frumusetea ei simpla. De-a mirarilea totusi este ca fara framantata clipa de inceput, nu s'ar putea lamuri ca acela este un sunet de pian. Armonia umple indelung coarda pana ce i se trece timpul. Desi miscarea exterioara a incetat, ea continua sa vibreze mult timp dupa aceea in interiorul constiintei.

* * *

Undeva, pe o stea indepartata, un nucleu de deuteriu se ciocneste de un altul dand nastere unuia de heliu. Din acel punct, spre exteriorul stelei, pleaca cativa fotoni purtand in ei istoria unei clipe.

Iar Universul intreg se umple de lumina.

Poveste de suflet

2007-10-01T12:52:00.001+02:00

Poveste de suflet

de Marius Mihail Iacomi
(aka M.M. de M. ... in aeternum)

Astazi dimineata m'am pomenit cu sufletul meu care tragea sa moara. Era palid si abia mai respira. Cu greu, l-am luat in brate, i-am tras palme. Saracul ma privea cu o ultima sclipire in ochi, incercand sa ma convinga sa nu il las sa se duca, sa fac ceva. Ma uitam si eu la el, biata mogaldeata plapanda, legata inca de viata printr'un fir ce se subtia lent si implacabil. Erau rotunzi, mari si tristi ochii lui, vedeam ca i se apropie sfarsitul. Ii era atat de rau incat numai putea nici sa vorbeasca - doar din cand in cand clipea, asteptand zadarnic un ajutor de aiurea. Daca ar fi fost alaturi de mine, as fi fost probabil impresionat; asa insa nu puteam decat sa asist cum se sfasie pe sine, el, sufletul meu. Cu o cautatura alba, lipsita de expresie, ii insoteam ultimele semne de viata. Nici un fel de simtamant nu ma mai incerca, pe toate le luase el. Acum, cu rasuflarea intretaiata si abia simtita, se afla departe de mine. Eu eram viu, un agregat de celule dotat cu fiziologie, el se pregatea sa nu mai fie nimic. Odinioara mi-ar fi putut fi fost mila de faptura care se lupta cu nefiinta, batalie asupra deznodamantului careia nu aveam nici o indoiala. Toate imi erau straine, pana si disperarea care i se citea pe chip nu putea sa aiba ecou decat tot asupra lui. Nu scoteam nici un cuvant pentru ca intr'adevar nu aveam ce sa spun. Inainte el vorbea si pentru mine, acum tremura zgaltait de cate vreun fior care ii strabatea trupul sau de suflet. Nici macar nu mai puteam sa fiu curios, cum de se afla in fata mea si nu in mine. Nu ma interesa sa stiu cum de pot sa il pipai, sa il ating. Masinal, il invelisem cu un pled; acum el il daduse la o parte cautand sa ma tina de mana. Nu mai putea sa dureze mult si oricum nu mai avea importanta, asa ca l-am lasat sa o faca.
Avea mana neobisnuit de fierbinte, poate ca acum se consumau in el toate cele ce se insira de obicei intr'o viata de om. Mana mea era de gheata. Lui ii parea rau ca pleaca, mie nu'mi era in nici un fel tocmai fiindca pleca. Fata lui era galbena precum lumina intunecata dintr'un cosmar. Pe chip ii inflorise un suras amar, probabil ca o ultima reflectie asupra lumii pe care urma sa o paraseasca. Eu priveam inauntrul meu tot asa cum stirbii isi pipaie cu limba locul fostei prezente a unui dinte, stapaniti de interesul morbid al simplei constatari. Timpul se scurgea static, fara ca aceasta sa'mi mai poata crea vreo senzatie. Incetul cu incetul, stransoarea mainii sale se facea din ce in ce mai slaba, respiratia tot mai anevoioasa. Privirea lui rugatoare se concentrase pe fata mea, incercand sa descopere o urma cat de mica de emotie. Figura nu imi exprima nimic, era prea tarziu pentru noi. Ultima lovitura pe care i-o dadeam era nepasarea - si tocmai din pricina ei nu puteam sa fiu afectat, ochii mei nu mai stiau sa fie umezi, nu aveam habar daca trebuia sa mai fiu in vreun fel si cum ar fi venit asta.
Intr'un tarziu, mana i s'a facut moale. Avea in continuare acel zambet enigmatic intiparit in liniile chipului sau odinioara frumos. Ochii sai erau in continuare fixati asupra unui punct, undeva in spatele meu. I-am insotit mecanic privirea inghetata in spatiu. Acolo insa nu se afla nimic.
Apoi am tras pledul peste el, acoperindu'l de tot.

Bunicului meu

2007-08-17T11:38:00.000+02:00

6 august 1915 - 16 august 2007

Prăvale cerul

2007-08-08T12:35:00.002+02:00

Zori de zi

2007-08-08T10:34:00.001+02:00

Albac - Muntii Apuseni

Pe altă planetă

2007-04-24T12:59:00.001+02:00

Gînd turnat în cobalt

2007-03-22T20:15:00.003+01:00

Dincolo de marginea lucrurilor

2007-03-17T09:04:00.001+01:00

Surîsul Hiroshimei

2007-03-15T18:48:00.001+01:00

S-a deschis primăvara

2007-03-12T18:52:00.003+01:00