Ţara Soarelui Răsare: 2008

28.09.2008

maestro

allegro con brio

Desi ora petrecuta cu marele vrajitor implinea sau
apropia de inima lui ceva presimtit mai demult,
totusi, tocmai acea ora separa clar ziua de azi de cea
de miine, trecutul de prezent si viitor, intocmai cum
cineva desteptat dintr-un vis nu se mai poate indoi ca
e treaz, chiar cind s-a sculat in aceleasi imprejurimi
pe care le-a vazut si in somn. Exista multe feluri si
forme ale chemarii, miezul si sensul trairii ramin
insa mereu aceleasi: sufletul e trezit la viata,
metamorfozat sau sporit de faptul ca, in loc de vise
si presentimente interioare, rasuna deodata si
patrunde in el din afara un apel, un fragment al
realitatii. In cazul lui Knecht, fragmentul de
realitate fusese fiinta maestrului: maestrul muzicii,
stiut numai ca o figura indepartata venerabila, de
semizeu, un arhanghel din cele mai inalte sfere
celeste, aparuse in fata lui in carne si oase, avusese
ochi albastri atotstiutori, se asezase pe un taburet
la pianul de exercitii, facuse muzica impreuna cu
Josef, o muzica minunata, ii aratase aproape fara
cuvinte ce este propriu-zis muzica, il binecuvintase
si apoi pierise iar. Mult prea plin si preocupat de
ecoul imediat, interior al evenimentului trait, Knecht
n-a fost la inceput deloc in stare sa reflecteze
asupra a ceea ce avea probabil sa urmeze si sa rezulte
din toate acestea. Intocmai precum o planta tinara,
dezvoltindu-se o vreme in liniste si sovaind, incepe
brusc sa respire si sa creasca mai viguros, ca si cum
ar fi devenit constienta dintr-o data, intr-un ceas al
minunilor, de legea fiintei sale, iar acum se
straduieste din toata inima spre propria-i implinire,
tot astfel, dupa ce-l atinse mina vrajitorului,
baiatul incepe sa-si adune si sa-si incordeze
puterile, repede si cu patima; se simtea transformat,
se simtea crescind, simtea ca intre el si lume au
aparut relatii de tensiune si armonie, era in stare in
unele ore sa rezolve la muzica, latina, matematici
teme ce depaseau cu mult virsta lui si capacitatea
colegilor sai, simtindu-se atunci capabil de orice
realizare; in alte ore putea sa uite totul si sa
viseze cu o duiosie si daruire noi pentru el, sa
asculte vintul sau ploaia, sa ramina cu privirile
atintite asupra unei flori ori asupra undei unei ape
curgatoare, nepricepind nimic, intuind totul, rapit de
simpatie, de curiozitate, de dorinta de a intelege,
tirit dinspre propriu-i eu catre ceilalti, catre lume,
catre mister si sfintele taine, catre jocul chinuitor
de frumos al fenomenelor.

Hermann Hesse - Jocul cu mărgele de sticlă

05.07.2008

echoes

~1~

~2~

~3~

Overhead the albatross hangs motionless upon the air
And deep beneath the rolling waves in labyrinths of coral caves
The echo of a distant tide
Comes willowing across the sand
And everything is green and submarine
And no one showed us to the land
And no one knows the where's or why's
But something stirs and something tries
And starts to climb towards the light

Strangers passing in the street
By chance two separate glances meet
And I am you and what I see is me
And do I take you by the hand
And lead you through the land
And help me understand the best I can
And no one calls us to move on
And no one forces down our eyes
And no one speaks
And no one tries
And no one flies around the sun

Cloudless every day you fall
Upon my waking eyes
Inviting and inciting me to rise
And through the window in the wall
Comes streaming in on sunlight wings
A million bright ambassadors of morning
And no one sings me lullabies
And no one makes me close my eyes
So I throw the windows wide
And call to you across the sky.

Pink Floyd