Arie pe coarda sol

Arie pe coarda sol


de Marius Mihail Iacomi
(aka M.M. de M. ... in aeternum)


Undeva, intr'o stea indepartata, doua nuclee de deuteriu se ciocnesc si fuzioneaza dand nastere unuia de heliu. O mica perturbatie in campul galactic. Lumea isi continua cursul.

* * *

Undeva, pe o sinapsa a unui neuron, niste acetilcolina. Destul pentru a frange fragilul echilibru al sodiului si potasiului. Axonul se insufleteste. La celalalt capat, intr'o farama de timp, alte graunte ale vietii. O fibra se strange. Undeva, pe cateva zeci de sinapse ale unor neuroni, niste acetilcolina. Zeci de fibre se strang dupa o legitate bine stabilita. In spatele ei - o constiinta care vegheaza. Constiinta nu stie de sinapse si nici de acetilcolina. Constiinta vegheaza la respectarea legii. Fibrele trag de un tendon care pune in miscare un deget. Usor de tot, acesta atinge o suprafata lucioasa de fildes. Pielea se lipeste de suprafata care se lasa din ce in ce mai grabnic in jos. Alte graunte de acetilcolina, alte sinapse. Constiinta a aflat de locul in care se gaseste degetul si stie ce va urma. Cand miscarea degetului odata cu suprafata se apropie de sfarsit, deja o alta miscare e in plin curs de desfasurare. Un straniu amalgam mecanic de lemn si metal transmite distilat vointa constiintei pana pe varful liber a doua betigase lipite intre ele, dintre care unul are un capat acoperit cu pasla. Spre deosebire de suprafata de fildes, pasla urca. In momentul in care pasla incepe sa impinga in sus coarda de metal, constiinta nu mai poate interveni de o buna bucata de vreme. Totul se petrece numai cu ansamblul celor doua betigase lipite, care acum este unicul ei reprezentant. Smulsa din linistea imobilitatii ei de otel, coarda tempereaza frenezia ascensionala a acestuia. In interiorul ei, cristalele gem cu un tipat direct proportional cu violenta din pasla. Otelul se intinde din ce in ce mai mult pana cand coarda ajunge sa formeze o linie franta. Acum betigasele incep sa coboare. Misiunea lor este incheiata. Coarda inlemneste pentru o clipa intr'o pozitie nefireasca. Deja un prim soc neted a indepartat o sumedenie de molecule din aer a caror miscare se preschimba pe data in sunet alb. In acea clipa de cumpana, coarda a invatat matematica: linia aceea franta pe care inca o mai face a incetat sa mai fie un simplu unghi de otel intins; acum este rezultatul a nenumarate creste unduioase, de toate marimile, de forma perfecta si rotunda. Rotunjimile lor se aduna sau se scad dupa cum le este scris ca sa recompuna din elemente exact aceasta stare de o clipa. Apoi fiecare isi incepe viata ei proprie. Inca nu exista armonie desi vibratiile elementare sunt esentialmente armonice. Pulsul lor se furiseaza pe coarda, zbatandu-se intre cele doua capete ale ei - iar cand doua pulsatii se intalnesc, rareori se intampla ca ele sa fie altcumva decat potrivnice. Otelul framantat tipa in continuare strident defazajul elementelor in aerul inconjurator. Urechea a simtit acest strigat - insa timpul ei nu este si cel al metalului: in vreme ce istoria este in toi pe lungimea corzii, constiinta nu a apucat sa numeasca in vreun fel fluctuatiile de presiune ce se sparg pe timpan. Doar pe undeva in memorie, momentul exista. Treptat, legile demult statornicite isi spun cuvantul: pulsatiile nelalocul lor se sting pe ele insele fiindu-si propria cauza a disparitiei. Elementul discordant piere lasand armonicele sa se intareasca intre ele. Sunetul devine rotund si plin, din ce in ce mai apropiat de perfectiune. Armonia este aceea care dureaza. Constiinta se patrunde de frumusetea ei simpla. De-a mirarilea totusi este ca fara framantata clipa de inceput, nu s'ar putea lamuri ca acela este un sunet de pian. Armonia umple indelung coarda pana ce i se trece timpul. Desi miscarea exterioara a incetat, ea continua sa vibreze mult timp dupa aceea in interiorul constiintei.

* * *

Undeva, pe o stea indepartata, un nucleu de deuteriu se ciocneste de un altul dand nastere unuia de heliu. Din acel punct, spre exteriorul stelei, pleaca cativa fotoni purtand in ei istoria unei clipe.

Iar Universul intreg se umple de lumina.